Sunday, 16 October 2016

Despre rolul practicării unui sport în echipă în formarea personalității unui tânăr

Jocul este prima metodă de învățare. Copiii învață să meargă, să alerge, să râdă și alte mii și mii de acțiuni datorită jocului. Odată cu vârsta, regulile se mai schimbă: jocul nu este metoda principală de învățare, dar rămâne a fi o opțiune, mai ales când vine vorba despre jocul împreună cu alți indivizi sau jocul de echipă -  de exemplu handbalul, hocheiul și, de ce nu, jocurile video.

În primul rând, un sport de echipă este benefic în formarea personalității unui tânăr deoarece acesta facilitează comunicarea dintre coechiperi. Într-un joc de echipă, tânărul trebuie să socializeze pentru a ajunge la o înțelegere cu ceilalți. La fel, jocurile de echipă ajută tinerii mai timizi să-și facă prieteni.
În al doilea rând, un joc de echipă este un pas spre responsabilitate, deoarece tânărul trebuie să învețe să ia decizii ce ar afecta nu doar propria persoană. Drept urmare, un joc de echipă este și un teren unde se învață lucruri precum seriozitatea, responsabilitatea, chiar maturitatea în gândire.
În concluzie, personalitatea unui tânăr se pote forma și în timpul unui joc; pe de o parte, datorită necesității de a socializa cu alți oameni, de a schimba păreri și pe de altă parte, datorită faptului că un joc de echipă imprimă responsabilitate în gândire și în acțiuni.

No comments:

Post a Comment